Eroziunea Dentara

Ce este eroziunea dentara?

Eroziunea dentara este o pierdere de substanta dura dentara (smalt) ce apare ca urmare a expunerii continue a dintilor la atac.
Care sunt persoanele predispuse la eroziune dentara?
Acest tip de afectiune este comuna mai ales în rândul persoanelor cu tulburari de alimentatie. Alte surse de eroziune dentara se întâlnesc la persoanele bulimice sau care sufera de reflux gastro-esofagian – voma constanta.
Numarul pacientilor cu aceste leziuni dentare este în continua crestere. Sunt pacienti ai caror dinti au smaltul perforat sau chiar “dizolvat”. Afectarea poate fi severa determinând printre altele, sensibilitatea dentara.
În mod surprinzator, chiar si persoanele cu o dieta sanatoasa sunt expuse atacului acid asupra dintilor. Din nefericire aceste leziuni sunt tot mai frecvente la tineri si au probabilitate mare de asociere a cariilor.
Dintii de lapte sunt si ei foarte vulnerabili eroziunii acide deoarece smaltul este mai putin dens si mai subtire decât al dintilor permanenti.

Cum sa evitam atacul acid asupra dintilor?

1. Identificarea si indepartarea cauzei
Consumul regulat si prelungit de vin, sucuri de fructe si legume (lamâie, grapefruit, rodie), sucuri si sosuri de salata pe baza de otet.
Consumul de legume si fructe de-a lungul întregii zile.
Gustarile de tip snack – multe dintre acestea sunt acide.
2. Reduceti consumul de bauturi acide.
Reduceti consumul de sucuri, bauturi carbogzoase, sucuri de fructe, vin, bauturi energizante care contin cantitati foarte mari de acid citric. Apa aromatizata trebuie bauta cu precautie; continutul de zahar si alti aditivi o încadreaza în aceeasi categorie cu cea a sucurilor.
3. Evitati sa “rontaiti” de-a lungul zilei.
Consumati alimente care au un grad de aciditate scazut ori sa le puteti combina cu alimente care sa echilibreze aciditatea. De exemplu, nucile si produsele lactate ajuta foarte mult la echilibrarea ph-ului din cavitatea bucala.
4. Evitati periajul timp de o ora dupa consumul de alimente si bauturi acide.
Alimentele si bauturile acide demineralizeaza smaltul dentar. Asteptati o ora înainte de periaj.
De asemenea, este foarte important sa nu va periati mult si oricând; perierea excesiva este abraziva si erodeaza dintii.
5. Clatiti gura cu bicarbonat de sodiu.
Pentru reducerea aciditatii bucale puteti clati gura cu o solutie de bicarbonat de sodiu. Adaugati o lingura de bicarbonat la un pahar cu apa.
6. Folositi paiul pentru baut.
Reduceti contactul dintilor cu bauturile acide folosind paiul pentru baut. Este doar un mic ajutor asa ca nu îl considerati o solutie salvatoare! Cea mai buna abordare este tot reducerea consumului de bauturi acide.

Daca simtiti ca aveti acest tip de afectare a smaltului dintilor si nu descoperiti cauza, va recomandam sa consultati medicul stomatolog. Este posibil ca acesta sa va faca o recomandare catre un medic gastro-enterolog sau un dietetician si va poate indica tratamentul optim pentru ca aceste eroziuni sa nu va afecteze în continuare smaltul si apoi dentina. De cele mai multe ori leziunea este curatata cu un instrument rotativ, iar apoi este realizata o obturatie (plomba) din compozit. Foarte importanta va fi mai departe dieta dumneavoastra, corectearea obiceiurilor alimentare si controalele regulate o data la 6 luni în cabinetul stomatologic!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *